Antena 3 CNN International News Peste 150 de persoane sunt date dispărute și este puțin probabil să fie găsite, în urma inundațiilor din Germania

Peste 150 de persoane sunt date dispărute și este puțin probabil să fie găsite, în urma inundațiilor din Germania

Alexandru Negrici
1 minut de citit Publicat la 23:25 22 Iul 2021 Modificat la 23:25 22 Iul 2021

Numărul de morți din cauza inundațiilor a crescut la cel puțin 205 pe întregul continent. 

Belgia are 32 de decese și 18 dispăruți, potrivit centrului său național de criză.

În Germania, cea mai afectată țară, orașe întregi au fost inundate de apă, în timp ce liniile de tren și drumurile au fost măturate de inundațiile fulgerătoare.

[GAL layout="5"]

Organizația federală de ajutorare a dezastrelor din Germania a declarat că este foarte puțin probabil să se mai găsească supraviețuitori. 

Serviciile de salvare au continuat căutarea potențialilor supraviețuitori, prin zonele devastate.

Vicepreședintele agenției federale germane pentru ajutor tehnic, Sabine Lackner, a declarat, de asemenea, joi pentru CNN că nu se aștepta ca lucrătorii de urgență să mai găsească supraviețuitori.

"Căutarea persoanelor dispărute continuă să avanseze, dar, din cauza scenariului de avarie și a timpului care a trecut acum, există puține speranțe că vor fi găsiți oameni dispăruți în acest moment", a spus Lackner într-un comunicat.

În orașul Koblenz, din vestul Germaniei, poliția a declarat că cel puțin 125 de persoane au fost confirmate drept decedate. 

"Există încă 155 de persoane care nu au fost identificate", a declarat joi, pentru CNN, purtătoarea de cuvânt a poliției, Verena Scheurer, adăugând că "prin urmare, presupunem că în acest stadiu că numărul deceselor ar putea crește în continuare".

Etichete: Germania Belgia
Citește mai multe din International News
» Citește mai multe din International News
TOP articole