Antena 3 CNN Externe Peste 1.600 de candidați înscriși la alegerile prezidențiale din Iran

Peste 1.600 de candidați înscriși la alegerile prezidențiale din Iran

1 minut de citit Publicat la 21:13 15 Apr 2017 Modificat la 21:13 15 Apr 2017

Un număr de 1.636 de candidaţi, din care 137 femei, s-au înscris la alegerile prezidenţiale din Iran, prevăzute pentru 19 mai, au informat sâmbătă mass-media iraniene, citate de AFP. 

În ultimul moment, actualul primar conservator al Teheranului, Mohammad Bagher Ghalibaf, şi primul vice-preşedinte iranian, Es-Hagh Jahanguiri, au intrat în cursa electorală. 

Vineri, şi-au înregistrat candidatura preşedintele moderat în funcţie, Hassan Rohani, şi principalul candidat conservator, clericul Ebrahim Raisi. 

Ghalibaf, în vârstă de 55 de ani, este una dintre cele cinci personalităţi alese de conservatori pentru a reprezenta această tabără la scrutinul prezidenţial. Conservatorii au căzut de acord să prezinte un singur candidat contra lui Rohani. 

El a eşuat deja în două rânduri la precedentele alegeri prezidenţiale, inclusiv în 2013, când a fost învins de Rohani. 

Candidatura lui Es-Hagh Jahanguiri, primul vicepreşedinte al lui Hassan Rohani, reprezintă o surpriză. "Eu şi Rohani, noi suntem unul lângă altul", a declarat totuşi Jahanguiri, după înregistrarea candidaturii. 

În vârstă de 60 de ani, acest reformator este un apropiat al preşedintelui Rohani, al cărui bilanţ îl apără. Candidatura sa ar putea fi o modalitate de a se poziţiona pentru alegerile prezidenţiale din 2021. Aceasta ar putea de asemenea să constituie o eventuală alternativă dacă Rohani ar fi descalificat de Consiliul Gardienilor Constituţiei, notează AFP. 

Acesta din urmă, un fel de consiliu constituţional controlat de conservatorii religioşi, trebuie să aprobe până la 27 aprilie candidaţii acceptaţi în final în cursa prezidenţială. 

La scrutinul precedent, Consiliul respectiv a aprobat doar şase candidaţi, dar nicio femeie până în prezent. 

Sursă: Agerpres
Etichete: alegeri candidati
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole