Antena 3 CNN Actualitate Pesta porcină! Ce trebuie să știi despre carnea de porc, înainte să o cumperi

Pesta porcină! Ce trebuie să știi despre carnea de porc, înainte să o cumperi

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 18:23 06 Dec 2018 Modificat la 18:23 06 Dec 2018

Autorităţile sanitare veterinare avertizează consumatorii asupra necesităţii efectuării examenului trichineloscopic pentru carnea obţinută de la porcii crescuţi şi sacrificaţi în gospodăriile proprii şi recomandă cumpărarea cărnii de porc şi a produselor din carne de porc numai din unităţi autorizate.

„Consumatorii trebuie să țină cont atunci când cumpără carne de etichetă, lista ingredientelor, să urmărim cu atenție depozitarea și condițiile de păstrare a produselor, să solicităm și să păstrăm bonul fiscal dacă vrem să face o plângere la Protecția Consumatorului în cazul în care avem o nemulțumire. În general carnea are ca termen de valabilitate cam 10 zile de când animalul a fost sacrificat!”, explică autoritățile, potrivit a1.ro.

Măsurile specifice şi intensificarea controalelor sanitare veterinare vor avea loc până pe 7 ianuarie 2019, pentru prevenirea atât a apariţiei cazurilor de toxiinfecţie alimentară, cât şi răspândirea PPA, în condiţiile în care, în perioada sărbătorilor de iarnă, în mod tradiţional comercializarea şi consumul unor cantităţi de alimente de origine animală creşte considerabil.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole