Antena 3 CNN Actualitate Locale Pesta porcină africană s-a extins într-un nou judeţ din România

Pesta porcină africană s-a extins într-un nou judeţ din România

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 17:28 23 Oct 2018 Modificat la 17:28 23 Oct 2018

Trei focare de pestă porcină africană au fost identificate la Ieud, după ce mai mulţi săteni au cumpărat recent animale dintr-o altă localitate, rezultatele fiind confirmate în urma analizelor de laborator efectuate de Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Maramureş, a declarat marţi, pentru Agerpres, primarul comunei Ieud, Nicolae David.

„Porcii au fost cumpăraţi de localnici de la o altă persoană din comuna Onceşti, probabil la târg. Doi dintre porci au murit, iar un alt treilea care era purtător de virus a fost eliminat. Din primele analize de laborator efectuate în Baia Mare de DSVSA Maramureş, rezultă că cele trei animale erau purtătoare de virus. Se aşteaptă şi confirmarea unei analize de la un laborator din Bucureşti”, a spus Nicolae David.

Potrivit acestuia, în localitate nu a fost instituită deocamdată starea de carantină.

Comuna Ieud, este prima localitate din judeţul Maramureş unde au fost semnalate cazuri de pestă porcină africană.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole