Centrul Local de Combatere a Bolilor a decis instituirea unei zone de protecție de minim trei kilometri în jurul focarului, care la rândul ei trebuie să fie într-o zonă de supraveghere cu o rază de cel puțin 10 kilometri, potrivit unui comunicat al Prefecturii Bistrița-Năsăud.
Conform Prefecturii, zona de protecţie cuprinde localitătile Lechinţa şi Vermeş, iar cea de supraveghere localităţile Bidiu, Enciu, Sîniacob, Feleac, Ţigău, Chiraleş, Şirioara, Podirei, Chintelnic, Arcalia, Şieu-Măgheruş, Crainimăt, Sărăţel, Sărata, Viişoara, Domneşti, Herina, Neţeni, Albeştii Bistriţei, Galaţii-Bistriţei,Tonciu, Dipşa, Sîngeorzu-Nou, Bungard, Moruţ, Matei, Corvineşti.
Din zona afectată fac parte şi fondurile de vânătoare Sîniacob, Matei, Albeşti, Bozieş, transmite Mediafax.