În cadrul Maratonului vaccinării de la Timișoara, persoanele s-au putut imuniza fără programare, iar serul anti-COVID folosit a fost cel de la Pfizer.
Conform platformei naționale de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19, la Timișoara s-au vaccinat 6.722 în trei zile. 1.600 de persoane au fost programate prin platforma informatică.
Maratonul vaccinării a început vineri după-amiază la Centrul Regional de afaceri Timișoara și s-a încheiat luni dimineață, notează Medifax.
„Medici, asistenți, studenți din toate spitalele din Timișoara și de la Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș Timișoara și-au unit forțele binelui pentru o acțiune de voluntariat fără precedent în România”, arată sursa citată.
În perioada 7-9 mai, CNCAV anunță că urmează Maratonul Vaccinării de la București.