Antena 3 CNN Actualitate Zece persoane arestate preventiv în dosarul privind lipsirea de libertate a unor vârstnici

Zece persoane arestate preventiv în dosarul privind lipsirea de libertate a unor vârstnici

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 21:50 07 Dec 2023 Modificat la 21:50 07 Dec 2023

Poliţiştii şi procurorii au făcut, miercuri, percheziţii în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, într-un dosar de lipsire de libertate în mod ilegal şi înşelăciune. Mai mulţi vârstnici, cu dizabilităţi fizice sau psihice, fără moştenitori, au fost găsiţi într-un imobil, în condiţii improprii. Mai multe persoane sunt suspectate că i-ar fi ţinut sub supraveghere permanentă, încă din 2017, i-au ameninţat şi lovit pentru a le prelua bunurile.

Principalul suspect are 46 de ani şi se căsătorise cu o femeie de 73 de ani. Două dintre cele şase case preluate de la victime au fost deja vândute.

În urma punerii în aplicare a mandatelor de percheziţie domiciliară, au fost ridicate mai multe bunuri, precum telefoane, un laptop, medii de stocare, înscrisuri (privind atât situaţia juridică a mai multor proprietăţi care au aparţinut persoanelor vătămate, cât şi situaţia medicală a acestora), 182.200 de euro, 1.8 kilograme de bijuterii din aur si 800 de grame de bijuterii din argint, în vederea continuării cercetărilor.

Citește și: Batrâni din Bucureşti, sechestrați și amenințați pentru a le fi luate moștenirile. Erau forțați să se căsătorească cu persoane mai tinere pentru a le lăsa averile

Zece persoane, trei bărbați și șapte femeie, au fost reţinute, pentru 24 de ore.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole