Autoritățile sanitare sunt cele care au decis că persoanele care fac dializă sau nu se pot deplasa pot fi vaccinate împotriva COVID-19 în etapa a doua, fără programare. Autoritățile locale vor întocmi liste centralizate.
Responsabili pentru întocmirea acestor liste sunt reprezentanții centrelor de Asistență Socială din cadrul Consiliilor Locale, iar la întocmirea listelor vor participa membrii familiilor acestor persoane și asistenții lor personali.
Mai mult decât atât, și medicii de familie trebuie să contribuie la întocmirea listelor, dacă au în îngrijire persoane care fac dializă sau persoane imobilizate.
Echipe mobile de vaccinare
Echipe mobile din cadrul centrelor fixe vor merge la domiciliul acestor persoane, după ce listele vor fi finalizate și distribuite pe județe.
Locurile nou create, după ce a fost anunțată schimbarea procedurii de programare și prelungirea perioadei pentru care se pot face rezervări, s-au evaporat rapid, în special pentru Capitală. Practic pentru București persoanele care și-au făcut astăzi programare au găsit loc disponibil abia la jumătatea lunii martie. Adică aproape de debutul etapei a 3-a, care ar trebui sa înceapa la începutul lunii aprilie.
În plus, oamenii se plâng că nu reușesc să se programeze din platforma pentru efectuarea rapelului. Call center-ul oferă o singură soluție: să programeze rapelul în alt județ.
În perioada 15 ianuarie 2021, orele 15:00 până joi, 21 ianuarie, orele 10:00, pe platforma informatică programare.vaccinare-covid.gov.ro s-au programat 491.342 persoane din etapa a II-a de vaccinare.
Din punct de vedere al modalității de accesare a platformei, programarea persoanelor din etapa II s-a realizat astfel:
- individual direct în platformă - 195.770 de persoane
- prin intermediul medicilor – 71.124 de persoane
- telefonic, prin Call Center - 70.425 de persoane
- prin intermediul angajatorului - 154.023 de persoane din domenii esențiale
Persoane vaccinate
Număr total de doze administrate de vaccin împotriva COVID-19 Pfizer BioNTech: 348.096, la un număr de 338.252 persoane din care:
– 328.408 persoane vaccinate cu 1 doză;
– 9.844 persoane vaccinate cu 2 doze.