Șefa CNIL, Marie-Laure Denis, a indicat că, prin instituirea obligativității de a prezenta permisul sanitar, sunt afectate drepturile fundamentale şi că sunt necesare răspunsuri privind oportunitatea acestei măsuri.
"Pentru a accepta o asemenea extindere, Parlamentul trebuie să stabilească dacă este indispensabilă pentru gestionarea crizei şi dacă restricționarea libertăților este proporțională.
Aprecierea proporționalității depinde de caracterul gratuit sau plătit al testelor COVID-19", a spus ea într-o audiere în Senatul francez.
"Dispozitivul va face astfel încât francezii vor trebui să prezinte de mai multe ori pe zi un permis pentru acces la activități curente, ceea ce va genera probabil o formă de control al identității.
În principiu, nu ar trebui să existe controlul stării de sănătate la intrarea în locuri publice", a adăugat aceasta.
Potrivit CNIL, este esențial ca Parlamentul francez să ceară în toamnă o evaluare a tuturor dispozițiilor impuse pentru combaterea pandemiei, mai ales a dispozițiilor digitale, pentru a le anula pe cele a căror utilitate nu s-ar dovedi reală.
În Franța au avut loc în ultima săptămână proteste ample după ce președintele Emmanuel Macron a anunțat că se instituie obligativitatea vaccinării pentru personalul medical şi că se extinde utilizarea Certificatului COVID-19.
Marți, câteva sute de protestatari au pătruns ilegal în primăria din Chambery, o localitate în apropiere de Grenoble.
Aceștia au spart portretele președintelui francez în timp ce scandau "Nu certificatului sanitar!" şi "Macron, demisia!"
Pe fondul protestelor, guvernul Franței a precizat, miercuri, că nu intenționează să impună obligativitatea utilizării certificatelor COVID-19 pentru accesul în unitățile de învățământ.