Antena 3 CNN Life Perioada ideală pentru plantarea magnoliei. Secretul grădinarilor pentru un succes garantat

Perioada ideală pentru plantarea magnoliei. Secretul grădinarilor pentru un succes garantat

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 07:00 09 Mar 2024 Modificat la 07:00 09 Mar 2024

În fiecare an, vedetele primăverii sunt magnoliile, care înfrumusețează orice curte sau grădină.

Magnolia este un arbore decorativ, cu flori frumoase, mari și parfumate, care pot fi albe, galbene sau roz, în funcție de specie și de soi.

De asemenea, în funcție de soi, magnolia poate crește până la cinci metri înălțime, fiind o adevărată încântare să o privești.

Totuși, magnolia are nevoie de foarte multă atenție, mai ales în primii ani de la plantare, fiind unul dintre motivele pentru care mulți oameni nu reușesc să prindă un astfel de arbore în grădină.

Astfel, pentru a ne asigura că planta se dezvoltă așa cum trebuie, este necesar să respectăm mai mulți pași importanți în momentul plantării.

Reguli pentru plantarea magnoliei primăvara

Atunci când mergem să cumpărăm un arbust de magnolie trebuie să verificăm pe etichetă soiul din care face parte, astfel încât să aflăm ce caracteristici are.

În funcție de caracteristicile soiului, vom alege apoi locul de plantare, cu expunere completă sau parțială la soare.

Este important de precizat că un puiet de magnolie mai mare are mai multe șanse să se prindă.

Sapați o groapă suficient de mare, pentru a permite rădăcinilor să se întindă și să se dezvolte liber. 

De asemenea, solul în care se plantează magnolia trebuie să fie îmbunătățit cu îngrășământ, astfel încât să se asigure un mediu nutritiv pentru rădăcini.

După plantare, se udă bine. Udarea este crucială, mai ales în primul an după plantare.

Perioada ideală pentru plantarea magnoliei primăvara

Cel mai bun moment pentru a planta magnolii este toamna sau primăvara, când solul este cald.

Totuși, primăvara, către sfârșitul lunii aprilie, este o alegere mult mai bună, deoarece rădăcinile au timp suficient să se dezvolte înainte de sosirea iernii.

De asemenea, mai ales în primul an de la plantare, magnolia trebuie să fie protejată de frig și de vânturile puternice, fiind sensibilă la temperaturile extreme.

Udarea regulată, fertilizarea și îndepărtarea buruienilor sunt vitale pentru o magnolie frumoasă și sănătoasă.

Etichete: magnolie plantare
Citește mai multe din Life
» Citește mai multe din Life
TOP articole