Greenpeace iese la atac cu dezvăluiri incendiare. Organizația a publicat mai multe documente secrete. Statele Unite au exercitat presiuni asupra Uniunii Europene pentru eliminarea sau modificarea legislaţiei privind sănătatea alimentară în vederea negocierilor pentru Parteneriatului Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii (TTIP), se arată în documente secrete făcute publice. Presa germană citează deja informaţii conţinute în cele 240 de pagini ale documentelor privind negocierile interne SUA-UE, documente care vor fi publicate luni de organizaţia Greenpeace, potrivit Rador.
Organizaţia susţine că presiunile SUA sunt făcute pentru ca UE să aprobe importurile de alimente modificate genetic (GM) şi să acorde acces automat al producătorilor de alimente GM la reglementările şi procedurile europene. „Vom publica luni toate aceste documente, pentru că toate negocierile privind TTIP sunt secrete şi sunt derulate într-o manieră scandaloasă, conform rador.
Ei nu negociază secrete comerciale ale unei companii, ci negociază aspecte privind protecţia mediului şi a consumatorului, precum şi aspecte privind drepturile de muncă ale aproximativ o jumătate de miliard de oameni din Europa”, a declarat Stefan Krug, reprezentant Greenpeace Germania.
Opoziţia faţă de TTIP a crescut simţitor, iar documentele secrete arată ce solicită negociatorii americani de la UE şi ce sacrificii trebuie să facă Comisia Europeană pentru a se semna acordul. Potrivit informaţiilor, documentele dezvăluite în presă relevă şi „diferenţe ireconciliabile” la care cele două părţi implicate, SUA şi UE, au ajuns.