Antena 3 CNN Actualitate Locale Pericol pentru copiii din Galați! Gaură de doi metri pătrați în tavanul unei grădinițe

Pericol pentru copiii din Galați! Gaură de doi metri pătrați în tavanul unei grădinițe

<1 minut de citit Publicat la 09:35 13 Iun 2017 Modificat la 09:35 13 Iun 2017

O porţiune de aproape doi metri din tavanul unei săli de clasă dintr-o grădiniţă din Galaţi a fost rupt controlat, după ce, în urma infiltraţiilor, plafonul risca să se prăbuşească.

Din cauza infiltraţiilor provocate de ploile abundente din ultima perioadă, tavanul unei săli de clasă din Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 43 Parfumul Teilor a fost avariat. Pentru a evita orice pericol, copiii care aveau activităţi în acel loc au fost mutaţi în altă încăpere.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi, Raluca Ardean, a declarat că va fi decuptat tavanul pentru a scoate apa.

„Am fost înştiinţaţi. Imediat, o echipă a Primăriei a mers la grădiniţă, a făcut o evaluare şi a decis să decupeze tavanul pentru a scoate apa. În sală nu se afla niciun copil sau cadru didactic, nici activităţi nu se mai fac. În timpul vacanţei, lucrarea de reparaţie va fi scoasă la licitaţie", a declarat Raluca Ardean, purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi.

Un incident asemănător a avut loc la sfârşitul lunii mai, în Bucureşti, când un plafon de rigips al Şcolii nr 141 s-a prăbuşit în plină zi.

Sursă: Mediafax
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole