Antena 3 CNN Actualitate Pericol la graniţa României! Rusia face bază de rachete în Insula Şerpilor

Pericol la graniţa României! Rusia face bază de rachete în Insula Şerpilor

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 17:38 12 Mai 2022 Modificat la 20:24 12 Mai 2022

Două nave de război rusești au fost observate din satelit lângă Insula Șerpilor.

De asemenea, reamintim că Ministerul Apărării din Marea Britanie a emis această avertizare că dacă Rusia va reuși să construiască acolo acest depozit de armament, acest scut antiaerian, atunci nu doar Ucraina va fi în pericol pentru toate aceste lovituri de pe mare, ci și celelalte state.

Radu Tudor: "Există lupte foarte serioase, sisteme de armament, nave de război"

Radu Tudor, analist militar și realizator Antena 3 a explicat cât de mare poate fi pericolul pentru țara noastră.

"Pentru România este zona cea mai sensibilă. Nu doar prin prisma proximității și a distanței foarte mici între apele teritoriale românești și Insula Șerpilor, ci prin modul în care se desfășoară luptele.

În proximitatea Insulei Șerpilor a fost lovit și scufundat crucișătorul Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră. Tot într-un episod de luptă din jurul Insulei Șerpilor a fost scufundată și fregata Makarov, o altă nava importantă din flota Rusiei la Marea Neagră.

Pe Insula Șerpilor, Rusia invadatoare a plasat un sistem de rachete care, în mod evident, nu este destinat doar unui posibil atac asupra Ucrainei, pentru că este destul de îndepărtat de țărm și ei au deja anexată ilegal peninsula Crimeea. Așadar, în tot acest areal, foarte aproape de frontieră României și a NATO, există lupte foarte serioase, există sisteme de armament, nave de război care generează foarte multă îngrijorare", a explicat Radu Tudor la Antena 3. 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole