Meteorologii au emis miercuri dimineaţă mai multe atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă densă, chiciură şi gheţuş în localităţi din 13 judeţe, valabile în următoarele ore.
Potrivit meteorologilor, până la ora 9:00, în localităţi din judeţele: Bacău, Vrancea, Argeş, Dâmboviţa, Olt, Vâlcea, Cluj şi Sălaj se va semnala ceaţă, care determină vizibilitate redusă, local sub 200 de metri şi, izolat, sub 50 de metri, iar în funcţie de condiţiile locale există posibilitatea de formare a gheţuşului sau a chiciurei.
Fenomene similare vor persista până la aceeaşi oră în zeci de localităţi din judeţele: Prahova, Botoşani, Neamţ, Iaşi şi Caraş-Severin.
Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.