Antena 3 CNN Meteo Pericol de inundații în mai multe județe din țară. A fost emis cod galben

Pericol de inundații în mai multe județe din țară. A fost emis cod galben

<1 minut de citit Publicat la 12:50 18 Iul 2024 Modificat la 12:50 18 Iul 2024

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de viituri, valabilă până vineri dimineaţa pe râuri din opt judeţe.

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 18 iulie, ora 12:00 - 19 iulie, ora 9:00, se pot produce viituri rapide, cu posibile efecte de inundaţii locale şi depăşiri ale Cotelor de atenţie, pe următoarele sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Someş, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Bega, Timiş, Jiu, Olt, Ialomiţa, Siret şi Jijia.

Cursurile de apă vizate de noua atenţionare traversează judeţele: Maramureş, Cluj, Bihor, Arad, Hunedoara, Harghita, Suceava şi Neamţ.

Specialiştii INHGA recomandă respectarea măsurilor dispuse de autorităţile de la nivel naţional, judeţean sau local, cu responsabilităţi în gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii. 
 

Citește mai multe din Meteo
» Citește mai multe din Meteo
TOP articole