Antena 3 CNN Externe Pericol de avalanșe în Alpii francezi

Pericol de avalanșe în Alpii francezi

<1 minut de citit Publicat la 23:45 22 Ian 2018 Modificat la 23:45 22 Ian 2018

Peste o sută de cabane - "chalet" - sunt vizate de un plan de evacuare în celebra staţiune Chamonix din Alpii francezi, ca urmare a riscului maxim de avalanşe declarat luni pentru masivul Mont-Blanc, potrivit autorităţilor locale citate de AFP.

În ce priveşte traficul rutier, întreaga vale Chamonix în direcţia Elveţia, este închisă circulaţiei iar numeroase localităţi au rămas izolate.

"Situaţia este ieşită din comun! A căzut o cantitate de precipitaţii echivalentă a 5 luni în doar 45 de ore. Iar zăpada acumulată pe culmi este foarte mare, ceea ce se întâmplă o dată la 15 ani", a declarat AFP Eric Fournier, primarul din Chamonix.

După primele evacuări, care au avut loc sâmbătă, au urmat alte cabane aflate la baza versanţilor cu risc de avalanşă. "Sunt vizate peste 100 de cabane. Nu sunt toate ocupate în această perioadă a anului", a spus el.

"Peste o mie de ocupanţi şi proprietari au fost contactaţi la mijlocul zilei. Le-am cerut să rămână în case şi să închidă obloanele de pe faţadele expuse", a precizat primarul din Chamonix.

Întregul domeniu schiabil este închis.

Este a doua oară în iarna aceasta când masivul Mont-Blanc este vizat de un risc maxim de avalanşe

Sursă: Agerpres
Etichete: avalansa
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole