Antena 3 CNN Sport Tenis Performanță uriașă pentru tenisul românesc

Performanță uriașă pentru tenisul românesc

1 minut de citit Publicat la 10:25 26 Aug 2017 Modificat la 10:25 26 Aug 2017

Jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu a reușit cea mai mare performanță a carierei sale, calificarea pe tabloul principal de simplu al turneului US Open, ultimul de Mare Șlem al anului, după ce a învins-o pe Mariana Duque-Marino (Columbia) cu 6-7 (4), 6-2, 6-4, în runda finală a fazei preliminare, vineri, la arenele Flushing Meadows din New York.

Buzărnescu (29 ani), aflată pe cel mai bun loc din carieră, 133 WTA, a obținut victoria după un meci maraton de două ore și 50 de minute. Mariana Duque-Marino (28 ani, 107 WTA) a făcut nu mai puțin de 11 duble greșeli, față de cele 4 ale româncei. Fiecare jucătoare și-a creat 18 mingi de break, dar Buzărnescu a transformat 8, iar adversara sa 5.

Mihaela, care în decembrie anul trecut a primit titlul de ''Doctor în Educație Fizică și Sport'' din partea UNEFS, și-a asigurat un cec de 50.000 de dolari și 50 de puncte WTA.

Buzărnescu devine a șasea româncă de pe tabloul de simplu la US Open, după Simona Halep, a doua favorită, Sorana Cîrstea, Monica Niculescu, Irina Begu și Ana Bogdan.

Halep va juca în primul tur cu rusoaica Maria Șarapova, Monica Niculescu o va înfrunta pe Kristina Mladenovic (Franța), Ana Bogdan va evolua împotriva americancei Taylor Townsend, iar Irina Begu și Sorana Cîrstea vor avea adversare venite din calificări.

Sursă: Agerpres
Etichete: US Open
Citește mai multe din Tenis
» Citește mai multe din Tenis
TOP articole