Antena 3 CNN Actualitate Percheziţii în România şi Anglia, într-un dosar de proxenetism. Gruparea a acumulat peste 3 milioane de euro

Percheziţii în România şi Anglia, într-un dosar de proxenetism. Gruparea a acumulat peste 3 milioane de euro

Silvia Preda
1 minut de citit Publicat la 16:58 18 Mai 2022 Modificat la 17:12 18 Mai 2022

Polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul de Combatere a Grupurilor de Criminalitate Organizată, împreună cu procurorii DIICOT – Structura Centrală, au făcut, miercuri, 10 percheziții domiciliare în București și în județele Brăila, Ilfov și Giurgiu, la persoane bănuite de constituire a unui grup infracțional organizat, proxenetism, trafic de persoane, trafic de minori, act sexual cu un minor, pornografie infantilă, tentativă la coruperea sexuală a minorilor, fals informatic, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, respectiv spălare a banilor.

Cinci persoane au fost reținute

Şi pe teritoriul Marii Britanii, au fost puse în executare șase mandate de percheziție domiciliară, la adresele la care ar locui alți membri ai grupării infracționale.

"Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2012, trei persoane ar fi constituit un grup de criminalitate organizată, specializat în comiterea infracțiunilor de proxenetism, trafic de persoane și trafic de minori. Ulterior, la gruparea infracțională, constituită pe criterii familiale, ar fi aderat alte două persoane, care, inițial, practicaseră prostituția în beneficiul lor patrimonial, iar, ulterior, ar fi fost motivate de veniturile mari, obținute în acest mod, să accepte implicarea lor în activitatea de spălare a banilor, dobândiți din săvârșirea de infracțiuni. Grupul infracțional ar fi utilizat metode și mecanisme complexe, în scopul introducerii în circuitul financiar legal a sumelor de bani obținute ilicit", transmite, miercuri, Poliția Română.

Astfel, femeile care ar fi practicat prostituția, în beneficiul membrilor grupării, ar fi oferit servicii sexuale contracost, care ar fi fost promovate prin anunțurile postate pe diverse site-uri de escorte, de pe teritoriul Marii Britanii.

Gruparea a acţionat din 2012

Gruparea și-ar fi derulat activitatea în perioada anilor 2012-2022, iar, în urma analizării tranzacțiilor financiare realizate de către membrii acesteia, a reieșit faptul că profitul ilicit obținut în urma săvârșirii infracțiunilor de proxenetism și trafic de persoane, comise pe teritoriul Marii Britanii, este de aproximativ 3.000.000 de euro.

În Londra, membrii grupării ar fi deținut un restaurant și mai multe societăți comerciale, iar prin conturile bancare deschise în calitate de persoane fizice sau juridice, în România și Marea Britanie, ar fi fost realizate, în mod frecvent, transferuri financiare.

Sursă: Mediafax
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole