Antena 3 CNN Actualitate Locale Percheziții în trei județe la suspecți de evaziune fiscală

Percheziții în trei județe la suspecți de evaziune fiscală

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 09:48 20 Iul 2016 Modificat la 09:48 20 Iul 2016

Polițiștii din Argeș efectuează, miercuri, 11 percheziții în trei județe, la domiciliile unor persoane și sediile unor societăți comerciale bănuite de evaziune fiscală.

Descinderile au loc în județele Argeș, Vâlcea și Sibiu, într-un dosar instrumentat de ofițerii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Argeș, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș.

"Acțiunea se desfășoară în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală. Din cercetări s-a stabilit că, în perioada 2008 — 2010, administratorii unei societăți comerciale din Mioveni ar fi înregistrat în evidențele contabile achiziții fictive de piese auto și servicii de transport, de la trei societăți comerciale de pe raza județelor Vâlcea și Sibiu", se precizează într-un comunicat al IPJ Argeș.

Conform aceleiași surse, valoarea tranzacțiilor fictive depășește trei milioane de lei. Prejudiciul creat prin săvârșirea infracțiunii se ridică la 1,44 milioane de lei, reprezentând impozit pe profit și TVA.

După finalizarea perchezițiilor, șase persoane vor fi conduse la audieri.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole