UPDATE 11.00
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au sigilat, marți, biroul președintei Judecătoriei Sfântu Gheorghe, Elena Poiană, suspectată de fapte de corupție.
Purtătorul de cuvânt al instanței, Jenică Chiper a declarat, pentru AGERPRES, că Elena Poiană este președinta Judecătoriei din data de 1 ianuarie 2016, iar faptele de care este suspectată ar fi fost săvârșite în perioada în care a lucrat în cadrul Tribunalului Harghita.
"Pot confirma oficial că biroul ei a fost sigilat de către un lucrător de Poliție, nu a fost desfășurată încă o percheziție. Doamna este președinte al Judecătoriei Sfântu Gheorghe de la data de 1 ianuarie 2016, dată la care a și venit în această instituție (...) Referitor la fapte, acestea ar fi din 2015, când era judecător al secției Penale din cadrul Tribunalului Harghita, deci faptele nu au fost săvârșite în calitate de judecător sau președinte al Judecătoriei Sfântu Gheorghe, asta pot să vă spun oficial', a declarat Jenică Chiper.
Judecătoarea Elena Poiană ar fi luat mită pentru a înlocui arestul preventiv cu controlul judiciar în cazul a doi bărbați cercetați pentru tâlhărie, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare. Judecătoarea ar fi pretins și primit suma de 10.000 de lei de la rudele unuia dintre cei doi bărbați arestați. În schimbul banilor, ea a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar pentru ambii inculpați.
Potrivit surselor, Elena Poiană le-ar fi spus celor care i-au dat banii că un avocat i-ar fi costat mai mult, iar rezultatul nu ar fi fost garantat, având în vedere că pentru fapte cu violență este greu să se obțină cercetarea sub control judiciar.
DNA a anunțat marți că sunt efectuate patru percheziții în județele Covasna, Brașov și Iași, dintre care una la o instituție publică, într-o cauză ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, comise în anul 2015. ''În cursul zilei de 16 februarie 2016, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 4 locații situate în județele Covasna, Brașov și Iași, dintre care una reprezintă sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice'', precizează DNA într-un comunicat.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, Direcției de Operațiuni Speciale și Inspectoratelor de Jandarmi Județene Alba și Iași.
Procurorii DNA efectuează marţi percheziţii la Judecătoria Sfântu Gheorghe, iar ancheta l-ar viza pe un magistrat cu funcţie de conducere, au declarat pentru
Agerpres surse judiciare.
Sursele citate susţin că ar fi vorba de o mită de aproximativ 10.000 lei, în legătură cu soluţionarea unui dosar de către magistratul respectiv.
DNA a anunţat marţi că sunt efectuate patru percheziţii în judeţele Covasna, Braşov şi Iaşi, dintre care una la o instituţie publică, într-o cauză ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, comise în anul 2015.
''În cursul zilei de 16 februarie 2016, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 4 locaţii situate în judeţele Covasna, Braşov şi Iaşi, dintre care una reprezintă sediul unei instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice'', precizează DNA într-un comunicat.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii, Direcţiei de Operaţiuni Speciale şi Inspectoratelor de Jandarmi Judeţene Alba şi Iaşi.