Antena 3 CNN Actualitate Percheziţii DIICOT la ONG-uri din Iaşi bănuite că recrutau fete pe care la exploatau: "Condiţia era să fii virgină"

Percheziţii DIICOT la ONG-uri din Iaşi bănuite că recrutau fete pe care la exploatau: "Condiţia era să fii virgină"

Carmina Pricopie
1 minut de citit Publicat la 11:35 09 Noi 2022 Modificat la 15:30 09 Noi 2022

Potrivit unor surse, ONG-urile vizate de percheziţii sunt Kasta Morelly şi EuroDEMOS.

"La data de 09.11.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași împreună cu polițiști din cadrul din cadrul B.C.C.O. Iași efectuează 5 percheziţii în municipiul Iași la domiciliile unor persoane fizice și la sediile unor persoane juridice într-o cauză având ca obiect săvârșirea infracțiunii de trafic de minori.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași în anul 2021 ca urmare a declinării competenței de soluționare de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași.

În cauză, s-a reținut faptul că, în perioada 2000-2016, mai multe persoane vătămate, minore la data comiterii faptelor, au fost recrutate prin intermediul unei organizații neguvernamentale și a unei agenții de modelling, înființate pe raza municipiului Iași, acestea fiind ulterior exploatate sexual, prin constrângere psihică (manipulare și abuz emoțional)", se arată într-un comunicat al DIICOT Iaşi.

Zeci de tinere din Iași au fost păcălite

Mărturii absolut șocante în exclusivitate la Antena 3 CNN din partea mai multor adolescente care au fost recrutate ca să ajungă fotomodele de două organizații din Iași. 

Minorele acuză că erau abuzate sexual și torturate fizic după ce erau păcălite cu promisiunea că vor prospera și vor avea un viitor fericit.

Abuz sexual, abuz psihologic, acte de tortură și manipulare sunt fapte tulburătoare care ar fi avut loc la sediul comun al fundațiilor Kasta Morrely, o agenție de modă pentru tineret, și Erodemos, o organizație pentru implicarea tinerilor în proiecte civice.

Ambele din Iași. Amândouă se află sub comanda aceleiași persoane - Morel Bolea.

Fetele care erau membre trebuiau să renunțe la familie, la prieteni și să se dedice lui Morel Bolea.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole