Antena 3 CNN Actualitate Percheziții de amploare în București și Călărași într-un dosar de proxenetism

Percheziții de amploare în București și Călărași într-un dosar de proxenetism

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 08:12 17 Mai 2017 Modificat la 08:12 17 Mai 2017

Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, efectuează, miercuri dimineaţa, cinci percheziţii domiciliare în Capitală şi în judeţul Călăraşi, într-un dosar de proxenetism, urmând să fie audiate peste 20 de persoane.

„Din datele şi probele administrate în cauză în perioada iulie 2016 - până în prezent, rezultă presupunerea rezonabilă că bănuiţii au înlesnit şi protejat mai multe femei să se prostitueze, în schimbul unor sume de bani”, precizează un comunicat de presă remis Agerpres.

Peste 20 de persoane vor fi conduse pentru audieri la sediul Secţiei 11 Poliţie, mai precizează comunicatul citat.

Acţiunea beneficiază de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), menţionează sursa citată.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole