Box, Aticu, Șpac, ei sunt printre cei vizați, toți vor fi duși la diicot pentru audieri.
La data de 26.05.2021, procurorii D.I.I.C.O.T. împreună cu polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul Grupuri Infracționale Violente, cu sprijinul Serviciului Investigații Criminale și Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei au pus in aplicare 17 mandate de percheziție domiciliară și 16 mandate de aducere, în București și județele Ilfov și Prahova, intr-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat, șantaj și abuz în serviciu.
În fapt, de la finele anului 2020 și până în prezent a fost documentată activitatea unui grup infracțional organizat ai cărui membri s-ar fi specializat în săvârșirea unor infracțiuni de șantaj, constând în recuperarea unor sume de bani de la diversi agenti economici, până la valoarea de 500.000 euro, prin utilizarea de amenințări si violențe.
Persoanele vor fi conduse pentru audieri la sediul DIICOT.
Cercetările sunt continuate de către procurorii DIICOT și ofițerii de poliție din cadrul Poliției Capitalei.