Acțiunea polițiștilor are loc în urma unui scandal dintre două familii.
Perchezițiile se desfășoară în cadrul unor dosare penale (lovire sau alte violente, amenintare, distrugere si tulburarea ordinii si linistii publice), întocmite ca urmare a unor conflicte intre mai multe persoane, din perioada 2021-2022.
Ancheta este în curs de desfășurare, polițiștii vasluieni urmând a efectua cercetări, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a persoanelor implicate.
Acțiunea se desfășoară cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui și ai Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău “Alexandru cel Bun”.
"În această dimineață, colegii de la Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui, sub supravegherea Parchetului de pe Judecătoria Bârlad, au pus în executare 15 mandate de percheziție domiciliară. În cauzele penale în care au fost dispuse perchezițiile domiciliare se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare, distrugere, tublurarea liniștii și ordinii publice, furt calificat și infracțiuni la regimul armelor și munițiilor", a precizat, la Antena 3, Gheorghiță Bogdan, IPJ Vaslui.
[GAL layout="4"]În urma efectuării perchezițiilor domiciliare au fost depistate și ridicate:
Două arme, de tip pistol airsoft, peste 20.000 de lei și 2.200 de țigarete (despre care există suspiciunea că ar proveni din activitatea infracțională), corpuri tăietoare-întepătoare (40 de bucăți), corpuri contondente (10 bucăți), bastoane telescopice cu funcție electro-șoc (6 bucăți) și alte bunuri care fac obiectul cercetării.
Totodată, au fost puse în executare 19 mandate de aducere, pe numele a 18 bărbați și a unei femei, cu vârste cuprinse între 16 și 49 de ani, toți din municipiul Bârlad, județul Vaslui, persoanele fiind conduse la sediul Poliției Municipiului Bârlad, pentru cercetări.
În cadrul acțiunii, pe raza orașului Murgeni, județul Vaslui, a fost depistat un bărbat, de 20 de ani, din Murgeni, urmărit în baza unui mandat european de arestare, emis de autoritățile din Belgia.
Acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, pentru dispunerea măsurilor legale.