Pepe şi Ana Maria Prodan vor fi aduşi în sala de judecată cu mandate de aducere, în luna septembrie. Judecătorul de la Curtea de Apel care judecă Dosarul Vrăjitoarelor a fost deranjat de faptul că cei doi nu s-au prezentat la termenul de astăzi.
Este vorba de dosarul în care pretinsele vrăjitoare Vanesa și Melissa sunt acuzate că au înșelat-o pe Oana Zăvoranu cu suma de 450.000 euro. În sala de judecată, Oana Zăvoranu a povestit cum le-a cunoscut pe Vanessa şi Melisa. Vedeta a mărturisit că a primit un telefon de la vrăjitoarea Vanessa şi i-a promis că o va ajuta gratuit să-şi rezolve problemele după despărţirea de Pepe.
Potrivit procurorilor, Melisa şi Vanessa sunt acuzate de înşelăciune şi şantaj, după ce ar fi cerut bani, locuinţe sau autoturisme mai multor vedete.
Într-o intervenție telefonică la Antena 3, atât Pepe, cât și Ana Maria Prodan, au afirmat că au fost audiați de procurori în acest dosar și că, în opinia lor, prezența lor în instanță este inutilă, ei neavând nicio calitate în dosar.