Antena 3 CNN Externe Pentagonul afirmă că, cel mai probabil, Evgheni Prigojin a fost ucis

Pentagonul afirmă că, cel mai probabil, Evgheni Prigojin a fost ucis

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 09:05 25 Aug 2023 Modificat la 09:05 25 Aug 2023

Oficiali americani și alți oficiali occidentali au declarat că rapoartele preliminare ale serviciilor de informații i-au făcut să creadă că o explozie la bordul avionului în care se afla liderul mercenar rus Evgheni Prigojin a doborât cel mai probabil aeronava miercuri, ucigând toți pasagerii de la bord, potrivit New York Times.

Pentagonul a declarat joi că „este probabil ca Prigojin să fi fost ucis”.

Oficiali americani și occidentali au declarat că explozia ar fi putut fi cauzată de o bombă sau de un alt dispozitiv amplasat în aeronavă, deși sunt explorate și alte posibilități, cum ar fi combustibilul alterat.

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, în primele sale comentarii de la prăbușirea avionului, a vorbit despre moartea lui Prigojin, referindu-se la el la timpul trecut în timpul unei întâlniri televizate.

"A făcut câteva greșeli grave în viață, dar a obținut și rezultatele necesare", a spus Vladimir Putin.

Prigojin a fondat și a condus grupul militar privat Wagner, care a obținut câștiguri semnificative pe câmpul de luptă în Ucraina, înainte de a organiza o scurtă revoltă împotriva conducerii militare a Rusiei în luna iunie.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole