Vasile Mocanu era cercetat într-un dosar de furt în care parte vătămată era chiar femeia de 80 de ani. Luni bărbatul cunoscut ca un om violent a mers la pensionară pentru a-i cere să îşi retragă plângerea depusă împotriva sa. Femeia însă a refuzat și după câteva ore criminalul a ajuns să o urmărească pentru a o omorî.
Agresorul a vrut să o convingă pe victimă să îşi retragă plângerea şi, pentru că aceasta a refuzat, a înjunghiat-o mortal în drum.
“La ieşirea din sat, în dreptul unui podeţ de acces spre curtea victimei, inculpatul a atacat-o pe aceasta. I-a aplicat o lovitură cu cuţitul în zona cervicală dreaptă, provocându-i secţiune de laringe şi hemotorax”, a precizat Mihaela Apostol, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.
După crimă, individul a târât cadavrul pe aproximativ 11 metri, după care i-a luat femeii şi banii pe care îi avea în portofel. Cadavrul a fost descoperit în scurt timp, oamenii legii reuşind să îl prindă pe Mocanu în mai puţin de 24 de ore.