Antena 3 CNN Actualitate Locale Pensionar jefuit în propria casa | Omul în care avea încredere i-a furat cardul şi a cheltuit 14.500 de lei pe distracţii, în Cluj

Pensionar jefuit în propria casa | Omul în care avea încredere i-a furat cardul şi a cheltuit 14.500 de lei pe distracţii, în Cluj

Claudia Popovici
<1 minut de citit Publicat la 17:20 07 Noi 2023 Modificat la 17:20 07 Noi 2023

Potrivit cercetărilor, pensionarul avea cadrul în casă, iar pinul era notat pe un bilet lângă el. Astfel, profitând de un moment de neatenție al bătrânului, dar şi de faptul că îl ajuta frecvent la treburile gospodărești, un bărbat, în vârstă de 44 de ani, i-a furat cardul şi s-a făcut nevăzut.

În acest context, individul ar fi accesat în mai multe ocazii contul bancar al vârstnicului, în perioada 12 mai - 16 iunie, fără acordul lui și ar fi efectuat diverse tranzacții financiare la bancomate din municipiul Câmpia Turzii, cauzând un prejudiciu total de 14.500 de lei.

În urma probatoriului administrat, polițiștii Biroului de Investigații Criminale l-au reținut pentru 24 de ore pe bărbatul de 44 de ani, iar ulterior, procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj a dispus față de acesta măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Activitățile sunt continuate în vederea recuperării prejudiciului înregistrat.

 

Etichete: pensionar jefuit
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole