Antena 3 CNN Actualitate Locale Pensionar de 70 de ani, în stare critică, după s-a aruncat de la etajul doi al secției de Neurochirurgie de la Spitalul de Urgență Bacău

Pensionar de 70 de ani, în stare critică, după s-a aruncat de la etajul doi al secției de Neurochirurgie de la Spitalul de Urgență Bacău

Claudia Popovici
<1 minut de citit Publicat la 20:48 20 Iul 2023 Modificat la 20:48 20 Iul 2023

Incidentul a avut loc ieri la secția de Neurochirurgie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bacău. 

Bărbatul, în vârstă de 70 de ani, a fost internat în spital după ce a fost rănit în momentul când a căzut din căruţă.

Din motive încă necunoscute, pensionarul s-a aruncat de la geam de la etajul doi şi a suferit multiple fracturi craniene.

Potrivit, conducerii SJU Bacău în acele clipe asistenta de serviciu era prezentă în salon, și în ciuda eforturilor depuse nu a reușit să oprească pacientul. Au fost anunțate organele de anchetă, medicii din UPU au intervenit cu promptitudine, iar în acest moment pacientul se află pe Secția de Terapie Intensivă, sub supraveghere continuă unde se fac eforturi considerabile pentru a i se salva viața.

Citeşte şi: Panică într-un aeroport, după ce un român s-a aruncat de la balcon și a căzut peste un agent de pază, în Italia

"Menționăm că la acest moment se află în desfășurare o anchetă prin care se va analiza mijloacele prin care s-a produs acest eveniment nefericit.” – a transmis conducerea SJU Bacău, potrivit bacau.net

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole