Astăzi la Camera Deputaților au fost depuse o serie de amendamente legat de reforma pensiilor care, potrivit Guvernului, au ca scop eliminarea unor abuzuri și inechități.
Printre ele enumerăm:
- "Nu creează noi categorii de beneficiari, dimpotrivă, elimină o serie de categorii de persoane care până la acest moment beneficiau de pensii de serviciu. (personalul asimilat, respectiv personalul de specialitate juridiciar asimilat judecatorilor si procurorilor, personalul încadrat pe funcții de execuție specifice în cadrul misiunilor diplomatice, personalul asimilat funcționarilor publici parlamentari) – amendament nou
- De asemenea, limitează accesul la pensia de serviciu prin eliminarea perioadelor asimilate ca vechime recunoscute în prezent în specialitate (de exemplu: vechime în avocatură, consilier juridic. etc). – depus si aprobat in Senat
- Supraimpozitarea cu 30 % pentru componenta necontributivă din pensie care depășește câștigul salarial mediu brut pe economie. (amendament modificat față de Senat) - Amendament nou-
- Creșterea vârstei standard de pensionare, până la 65 de ani, conform prevederilor din anexa 5 a Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, pentru diplomați, personalul auxiliar din instanțele judecătorești. Amendament nou
Citeşte şi: Marcel Ciolacu, despre amendamentele depuse în Parlament: "Dorim să închidem definitiv subiectul pensiilor speciale"
- Creșterea vârstei standard de pensionare, până la 65 de ani, conform prevederilor din anexa 5 a Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, pentru diplomați, personalul auxiliar din instanțele judecătorești. Amendament nou
- Creșterea vârstei standard de pensionare pentru personalul din sistemul militar: de la 60 de ani la 65 de ani, astfel încât sa se asigure corelarea cu sistemul public de pensii. Astfel, se va respecta eșalonarea prevăzută de anexa Legii 223/2015 până în ianuarie 2030, iar începând cu acea dată vârsta standard de pensionare pentru personalul militar va crește eșalonat până în anul 2035, la 65 de ani. Amendament nou
- Creșterea vechimii minime în specialitate, eșalonat, de la 15 ani la 25 ani ( Curtea de Conturi, diplomați, funcționari parlamentari), începând de la 15 ani din ianuarie 2024 și crescând până în ianuarie 2034, la 25 de ani - Amendament modificat față de proiectul de lege transmis de Guvern)
- Reajustarea procentului aferent unei baze de calcul de la 80% la 65 %, pentru toate categoriile de beneficiari (personalul auxiliar din instanțele judecătorești, auditorii externi, funcționarii parlamentari, personalul aeronautic, membrii corpului diplomatic și consular), cu excepția pensiilor magistraților protejați de deciziile CCR -Amendament depus la SENAT
- Plafonarea veniturilor din pensie pentru magistrați. Dacă în prezent, venitul din pensie al unui magistrat aflat în plată depășește valoarea unei indemnizații a unui judecător aflat în activitate, prin proiectul de lege, această situație s-a remediat astfel încât pe viitor veniturile din pensie ale magistraților vor fi plafonate la venitul netul aferent bazei de calcul. Celelalte pensii de serviciu au veniturile plafonate din septembrie 2017, conform OUG nr. 59/2017. Proiect de lege inițiat de Guvern
Citeşte şi: Nicolae Ciucă, despre pensii şi legea salarizării: "Corectăm inechitățile și introducem reformele pentru a beneficia de fondurile din PNRR"
- Dacă în prezent pensiile magistraților se actualizează odată cu creșterea indemnizațiilor brute lunare ale judecătorilor și procurorilor aflați în activitate, prin proiectul de lege se va institui același mecanism de indexare ca și pentru celelalte pensii de serviciu - Amendament depus la SENAT.
- Recalcularea pensiilor magistraților, aflate în plată, în vederea eliminării inechităților generate de diferențele mari dintre veniturile celor aflați în pensie față de veniturile celor aflați în activitate- Proiect de lege inițiat de Guvern
- Respectă deciziile Curții Constituționale
- Nicio pensie de serviciu nu va depăși venitul obținut în perioada de activitate", se arată în documentul consultat de Antena 3 CNN.