Proiectul prin care se acordă pensie de urmaș copiilor cadrelor medicale decedate în lupta cu noul coronavirus este la CDEP în for decizional. Miercuri urmează să primească raport de la comisia de sănătate din cdep și joi ar putea intra la plen.
Potrivit proiectului pentru recunoașterea meritelor personalului medical participant la acțiuni medicale împotrivă COVID-19, "la decesul unui cadru medical, Ministerul Sănătății acorda familiei acestuia sau persoanei care a suportat cheltuielile ocazionate de deces după caz un ajutor suplimentar în cuantum de doua salarii medii pe economie".
"Urmașii cadrelor medicale decedate, că urmare a desfășurării activității medicale în lupta cu COVID-19, au dreptul la o pensie de urmaș egala cu 75% din cuantumul salarial pe care cadrul medical l-a avut la data decesului care se actualizează potrivit reglementarilor legale în vigoare.