Antena 3 CNN Actualitate Social Românul care are pensie specială de peste 20.000 de lei. CNPP anunță câți privilegiați sunt în întreaga țară

Românul care are pensie specială de peste 20.000 de lei. CNPP anunță câți privilegiați sunt în întreaga țară

Alexandra Dima
1 minut de citit Publicat la 12:09 29 Dec 2021 Modificat la 12:09 29 Dec 2021

În cazul beneficiarilor Legii 303/2004 s-a înregistrat şi cea mai mare pensie medie de serviciu, respectiv 20.159 de lei, din care 18.894 lei cota suportată din bugetul de stat, iar 3.698 de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat. Așadar, este vorba de un magistrat.  

Potrivit CNPP, citată de Agerpres, de Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României au beneficiat în luna decembrie un număr de 794 persoane. Pensia medie era de 5.727 de lei, din care 3.004 de lei suportaţi de la bugetul de stat.

În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 750 de persoane, pensia medie ridicându-se la 4.846 de lei (2.571 de lei de la bugetul de stat).

Conform Casei Naţionale de Pensii Publice, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.397 pensionari, iar pensia medie se ridică la 11.308 de lei, din care 7.502 lei suportaţi din bugetul de stat.

Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 573 de persoane, media fiind de 8.374 de lei, din care 3.761 de lei cota suportată din bugetul de stat.

De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 1.724 de pensionari, pensia medie fiind de 4.881 de lei, din care 2.681 de lei suportaţi din bugetul de stat.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole