”Sunt două lucruri clare. În acest moment, facem bugetul pe anul viitor. Pentru prima dată, nu îl mai facem pe cifre, ci pe programe. Toate aceste lucruri se vor întâmpla de la 1 ianuarie. Noi avem două legi: una că pensiile se indexează cu inflația din anul precedent. INS îți dă abia prin martie statisticile. Părerea mea este că trebuie respectată această lege. Mai avem o lege trecută prin Parlament, care spune că mărim pensiile cu 40%. Mai avem 11%, ca să ajungem la 40%, plus indexarea inflației. Ce am hotărât foarte clar este că mărim cel puțin cu 10%.
Apoi, mărim salariul minim la 3000 de lei.
Efortul pentru mărirea pensiilor cu 10% este de 11 miliarde de lei. Discuția la mine a fost foarte clară, sunt două legi pe care vreau să le aplic. Aș pleca de la inflație, pentru că nu trebuie să jucăm doar pe acest an. Mi se pare corect să ai și o perspectivă, pentru că de anul viitor, dacă știi că respecți legea indexării pentru inflație, știi cum construiești bugetul.
Eu văd că trendul globalizării se duce în Europa, din ce în ce mai mult se va manifesta suveranitatea țărilor”, a spus președintele Camerei Deputaților la România TV.