PENSII RECALCULATE. Din această lună, zeci de mii de pensionari vor primi pensii mai mari cu până la 4.000 de lei, în urma recalculării pensiilor din grupele I şi II de muncă, a anunţat ministrul Muncii Marius Budăi.
PENSII RECALCULATE. La data de 1 octombrie 2018, a început recalcularea a circa 100.000 de pensii pentru cei care au lucrat în grupele I şi II de muncă, proces care va dura până la data de 30 septembrie 2019. Vor fi recalculate toate pensiile care intră sub incidenţa Legii 221/27 iulie 2018. Circa 33.000 de decizii de recalculare, din cele 42.000 promise până la Paşte au fost deja expediate, iar pensionarii vor primi pensiile mărite chiar din luna aprilie, a anunţat ministrul Muncii.
PENSII RECALCULATE. „Începând de luni facem plata aferentă lunii aprilie, până pe 15 aprilie toţi pensionarii vor avea banii acasă, indiferent de forma de plată. Într-adevăr, sunt creşteri spectaculoase pentru cei din grupele I şi II de muncă, cărora nu li s-a acordat punctaj. Sunt peste 33.000 de decizii deja expediate, majoritatea din ele sunt deja şi puse în plată. Suntem în dinamica pe care mi-am dorit-o, de aceea le mulţumesc colegilor de la Casele de pensii. S-a lucrat 24 din 24, iată că acum suntem în postura să dăm veşti foarte bune acestei categorii de pensionari. Acea majorare de la 1 septembrie, în ciuda declaraţiilor panicoase a colegilor din Opoziţie, banii sunt prinşi în buget”, a declarat Marius Budăi, la Antena 3.
PENSII RECALCULATE. Marius Budăi a precizat că pensionarii care au primit deja decizia de recalculare vor primi mai mulţi bani începând din această lună, majorările fiind de la 2.000 la 4.000 de lei. Prioritari la recalculare au fost cei peste 70 de ani şi cei care intră acum în pensie, a spus el.