Antena 3 CNN Actualitate Social Pensii de până la 3.000 de euro pentru aceşti români! Procedura pentru obținerea banilor e de durată

Pensii de până la 3.000 de euro pentru aceşti români! Procedura pentru obținerea banilor e de durată

Redacția Antena 3 CNN
4 minute de citit Publicat la 00:00 25 Ian 2024 Modificat la 00:00 25 Ian 2024

Milioane de români au lucrat în străinătate, iar unii dintre ei se pot bucura acum de pensii mari.

Pentru a beneficia de pensii în alte țări, românii trebuie să își depună cererile la casa de pensii din țara de reședință actuală. Administrația va verifica plata contribuțiilor către stat și va calcula suma la care pensionarii au dreptul. Procedura poate dura.

Se recomandă depunerea cererii cu cel puțin 6 luni înainte de momentul pensionării.

Ce pensii acordă alte țări

Cei care au muncit în Spania primesc pensii substanţiale. Dacă au achitat corect taxele către stat și au atins vârsta legală de pensionare, românii care au lucrat în Spania pot beneficia de unele dintre cele mai mari pensii din Europa, ajungând până la 2.612,53 de euro lunar.

Citeşte şiCum se calculează vechimea în muncă. Noi reguli din Legea pensiilor, explicate de Daniel Baciu

Belgia este o altă destinație care oferă pensii mari, atingând până la 3.100 de euro pe lună pentru cei care au avut o carieră de 45 de ani. 

De asemenea, Marea Britanie se situează și ea în top, oferind o pensie maximă de 802,32 de lire sterline, conform Almond Financial, citat de bugetul.ro. 

Potrivit datelor transmise de către Comisia Europeană, trebuie să alcătuiți un dosar către țara în care ați lucrat, care să cuprindă, în general, dovada contribuțiilor către stat, datele bancare și un document de identitate.

"Casele de pensii din fiecare țară din UE în care ați lucrat vor analiza contribuțiile pe care le-ați plătit la fondul de pensii din țara respectivă, dar și durata și valoarea contribuțiilor plătite în alte țări", au transmis autoritățile.

Fiecare țară din Uniunea Europeană are obligația de a plăti românilor pensii în funcție de cât au lucrat peste hotare. Pentru cei care au lucrat în mai multe țări, se stabilește o pensie teoretică ce are ca scop să reflecte valoarea contribuțiilor care au fost achitate.

Pensii mari pentru românii care au lucrat în stăinătate

Plata pensiei se va face prin transfer bancar, într-un cont din țara de reședință a pensionarului. 

Cum se calculează vechimea în muncă pentru pensie

Sunt trei aspecte foarte importante de care se va ţine cont atunci când se calculează vechimea în muncă pentru pensie, potrivit noii legi, a explicat Daniel Baciu.

Noua lege a pensiilor, care prevede recalcularea tuturor pensiilor aflate în plată începând cu 1 septembrie, ia în considerare la stabilirea vechimii în muncă trei aspecte, extrem de importante.

Șeful Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, a explicat că în calculul pensiei sunt luate în considerare trei aspecte: perioada de contributivitate, punctele de stabilitate și perioadele necontributive, care sunt exact perioadele asimilate vechimii, dar pentru care nu s-au plătit contribuții la sistemul public de pensii.

Perioadele necontributive sunt perioadele recunoscute ca vechime în muncă sau, după caz, ca stagiu de cotizare în baza unor acte normative specifice care vizează anumite categorii de persoane, pentru care nu există obligația plății contribuțiilor de asigurări sociale, dacă persoana a fost asigurată în sistemul public.

Vezi şiCresc pensiile: Câţi bani primesc în plus românii în funcţie de anul naşterii. Tabelul după vârstă, anul pensionării şi stagiul de cotizare

Puncte pentru perioada de contributivitate

Pentru perioada de contributivitate, cuantumul pensiei se determină prin înmulțirea numărului total de puncte realizat de asigurat cu valoarea punctului de referință (VPR).

VPR reprezintă raportul dintre valoarea punctului de pensie la data intrării în vigoare a proiectului de lege și nivelul mediu al stagiilor de cotizare prevăzut de legislația anterioară, respectiv 25.

La data intrării în vigoare, valoarea punctului de referință este 81 lei, care va fi indexat anual, în luna ianuarie, cu rata inflației plus 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat.

Puncte pentru perioada de necontributivitate

Perioada de necontributivitate este perioada care se consideră vechime în muncă fără să se fi plătit contribuția la sistemul de pensii și este formată din perioadele asimilate, adică perioada în care persoana a efectuat stagiul militar sau a urmat cursuri de zi ale unei facultăți sau masterat recunoscute de statul român sau a fost în șomaj.

Vezi şiMarea recalculare a pensiilor. Tabelul care arată cine sunt românii cei mai defavorizaţi după majoarea din 2024

Tot aici se încadrează şi perioadele de concediu de creștere a copilului de până în doi ani sau concediu pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de acciodent de muncă sau boli profesionale.

"Pentru aceste perioade asimilate vechimii – stagiul militar, facultatea la zi și șomajul, etc -, pentru fiecare an se acordă 0,25 puncte", a declarat şeful Casei de pensii, Daniel Baciu.

Astfel, o persoană care a efectuat stagiul militar de şase luni, facultatea de cinci ani și a fost în șomaj şase luni va primi un punctaj de 1,5, potrivit adevarul.ro.

Punctele de stabilitate sau puncte bonus

Numărul total de puncte realizat de asigurat se obține din însumarea punctajelor anuale ale acestuia, inclusiv cele aferente perioadelor de necontributivitate, și a numărului de puncte de stabilitate.

Punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 a sumelor punctajelor lunare realizate într-un an calendaristic.

Pentru stagiul de cotizare contributiv realizat peste 25 de ani contributivi se acordă un număr de puncte de stabilitate astfel:

- 0,50 puncte pentru fiecare an realizat peste 25 de ani. Exemplu: între 25 și 30 de ani se acordă 2,5 puncte;

- 0,75 puncte pentru fiecare an realizat peste 30 de ani. Exemplu: între 30 și 35 de ani se acordă 3,75 puncte;

- 1 punct pentru fiecare an realizat peste 35 de ani.

Vezi şiPensionarii români care vor primi peste 1.000 de lei în plus la pensie, din ianuarie 2024

Cum află românii când se pot pensiona

Când mă pot pensiona - este o întrebare care îi interesează pe mulţi români, fie că încă lucrează şi urmează să iasă la pensie, fie că deja s-au pensionat, dar anticipat.

Acum puteţi afla în mai puţin de un minut data la care vă puteţi pensiona, fie că e vorba de pensie anticipată, pensie anticipată parţial sau pensie pentru limita de vârstă.

Tot ce aveţi de făcut este să intraţi pe site-ul Casei Naţionale de Pensii Publice, să vă completaţi data naşterii şi sexul, apoi aflaţi data pensionării.

Etichete: bani pensii pensionari
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole