Antena 3 CNN Actualitate Pensia pe care o primește Traian Băsescu de la stat. Ce sumă încasează fostul președinte al României

Pensia pe care o primește Traian Băsescu de la stat. Ce sumă încasează fostul președinte al României

<1 minut de citit Publicat la 19:57 12 Apr 2018 Modificat la 19:57 12 Apr 2018

Traian Băsescu a primit de la Ministerul Muncii o pensie de 37.956 lei. Băsescu mai are o indemnizație de fost președinte al României în valoare de 139.200 lei, iar de la Senat a obținut 2.767 lei, sumă care are reprezenta o parte din decembrie 2016.

Traian Băsescu a declarat în urmă cu ceva timp, că a pbservat că pensia lui a fost majorată. 

”Nu am calculat, dar pensia mea a evoluat pozitiv. Am ieşit la pensie cu 2.985 de lei pe data de 4 noiembrie 2014. Mi s-a mărit, am ajuns la vreo 3.300 acum şi dacă va mai fi o mărire vor mai fi încă vreo câteva sute de lei, probabil vreo 300 de lei”, a declarat Traian Băsescu.

Fostul şef al statului a mai spus că el beneficiază şi de o indemnizaţie, pe lângă pensie.

”Eu mai beneficiez de prevederea legală că un fost preşedinte primeşte, dar nu e pensie, un fost preşedinte beneficiază de 75% din salariul preşedintelui, dar nu poţi să ştii niciodată când se supără parlamentul şi taie facilitatea asta. Aşa că baza e pensia”, a precizat Traian Băsescu.

Sursă: Mediafax
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole