Antena 3 CNN Economic Cu cât vor fi penalizați românii care se pensionează anticipat! Simona Bucura-Oprescu explică

Cu cât vor fi penalizați românii care se pensionează anticipat! Simona Bucura-Oprescu explică

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 00:00 24 Apr 2024 Modificat la 11:38 02 Mai 2024

În acest moment, pensia anticipată fără penalizări poate fi obținută cu maximum cinci ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, cu condiția să se fi realizat un stagiu de cotizare cu minimum opt ani mai mare decât stagiul complet de cotizare.

Pe de altă parte, pensia anticipată cu penalizări se poate obține tot cu maximum cinci ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, însă este necesară doar realizarea stagiului complet de cotizare (se încadrează și cei care depășesc stagiul complet cu până la opt ani), scrie avocatnet.ro.

Cu toate acestea, există o categorie de pensionari care poate ieși mai devreme la pensie, fără a fi penalizată. Potrivit Ministrului Muncii, Simona Bucura Oprescu, este vorba despre bărbații care au împlinit 60 de ani, dar care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 40 de ani.

”Pensia anticipată se poate lua atunci când ai stagiul complet de cotizare și te poți pensiona anticipat în două situații:

Dacă ai 40 de ani de stagiu contributiv poți să te pensionezi anticipat fără nicio penalizare. Altfel spus, dacă ești bărbat, iar limita de vârstă este de 65 de ani, dacă ai 40 de ani de stagiu de cotizare, poți ieși la pensie la 60 de ani. Fără nicio penalizare, cu toate drepturile”, a explicat Ministrul Muncii.

Cu cât vor fi penalizați românii care ies la pensie anticipat

Pe de altă parte, de pensie anticipată pot beneficia și românii care au un stagiu de cotizare de 35 de ani, însă aceștia vor fi penalizați.

”De asemenea, pentru pensia anticipată, dacă ai 35 de ani stagiu contributiv, ceea ce este obligatoriu pentru a te pensiona anticipat, poți ieși la pensie anticipat scăzând penalizarea de la 30% cât era pe vechea lege, la o penalizare de 24%, cât este pe noua lege”, a spus Simona Bucura-Oprescu la Antena 3 CNN.

Tipuri de pensie

Simona Bucura Oprescu a explicat și care sunt tipurile de pensii care se vor mai acorda după implementarea noii legi a pensiilor.

Potrivit Ministrul Muncii, tipurile de pensie sunt:

  • Pensia pentru limită de vârstă

  • Pensia de invaliditate

  • Pensia anticipată

  • Pensia de urmaș

Așadar, se poate observa că, potrivit noii legi a pensiilor, vor exista doar patru categorii de pensii, și nu cinci, așa cum este în acest moment. Cu alte cuvinte, dispare o categorie de pensie. Mai exact, pensia anticipată fără penalizări.

Prin urmare, ieșirea mai devreme la pensie fără penalizări mai este posibilă doar până la 31 august 2024.

Material susţinut de PSD

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole