Antena 3 CNN Actualitate Religie Pelerinaj de Rusalii, la Miercurea Ciuc. Sute de mii de credincioși sunt așteptați la Mănăstirea Franciscană

Pelerinaj de Rusalii, la Miercurea Ciuc. Sute de mii de credincioși sunt așteptați la Mănăstirea Franciscană

Andreea Ştefan
<1 minut de citit Publicat la 11:31 26 Mai 2023 Modificat la 11:31 26 Mai 2023

Peste 300.000 de credincioși din toate colţurile lumii sunt aşteptaţi în următoarele zile la Şumuleu Ciuc pentru a lua parte la procesiunea religioasă organizată în ziua de Rusalii. Primii pelerini au pornit deja la drum.

De asemenea, foarte mulţi credincioşi, mai ales cei din Harghita, dar şi unii din Ungaria, vor veni pe jos la locul unde se va oficia liturghie din Sâmbăta Rusaliilor.

Şi fostul preşedinte al Ungariei va participa la eveniment, el fiind prezent în fiecare an, alături de soţie.

Tradiţia are o istorie de peste patru secole. La Șumuleu este si statuia Fecioarei Maria, aflată în biserica franciscană de la poalele muntelui, care este considerată făcătoare de minuni

Evenimentul religios este considerat cel mai mare de acest fel din Europa Centrală şi de Est.

Etichete: pelerinaj Rusalii
Citește mai multe din Religie
» Citește mai multe din Religie
TOP articole