Potrivit unui comunicat al Patriarhiei, pelerinajul va începe la Mănăstirea Radu Vodă după-amiază şi se va desfăşura pe următorul traseu:
- bulevardul Mărăşeşti, bulevardul Dimitrie Cantemir, strada Bibescu Vodă, strada Şerban Vodă (cu oprire la Catedrala mitropolitană Sfântul Spiridon - Nou), strada Principatele Unite, strada Ienăchiţă Văcărescu, strada Sfânta Ecaterina (cu oprire la biserica Sfânta Ecaterina), strada Bibescu Vodă, Colina Bucuriei şi se va încheia la Catedrala Patriarhală, potrivit Mediafax.
Patriarhia anunță momentele principale ale pelerinajului, respectiv sfințirea ramurilor de salcie, care vor fi apoi oferite credincioșilor prezenți, la orele 16:00, la Mănăstirea Radu Vodă, plecare în procesiune de la Mănăstirea Radu Vodă spre Catedrala Patriarhală.
La Catedrala mitropolitană Sfântul Spiridon – Nou procesiunea va fi întâmpinată de preoții și credincioșii acestei biserici, la biserica Sfânta Ecaterina, procesiunea va fi întâmpinată de preoții profesori și studenții de la Facultatea de Teologie Justinian Patriarhul din București, iar la orele 17:45 sosire la Catedrala Patriarhală, unde pelerinii vor fi întâmpinați de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care va sfinți icoana praznicului „Intrării Domnului în Ierusalim”, va rosti rugăciunea de binecuvântare a pelerinilor și va adresa un cuvânt de învățătură.