Antena 3 CNN Actualitate Educație Pe cuvânt. Cum folosim corect cuvântul „alternativă”

Pe cuvânt. Cum folosim corect cuvântul „alternativă”

<1 minut de citit Publicat la 11:33 31 Ian 2019 Modificat la 11:33 31 Ian 2019

Ana Iorga a vorbit în rubrica „Pe cuvânt” despre cum se folosește corect cuvântul „alternativă”.

„Vânzarea casei era singura alternativă” Sau: „Avea două alternative: să vândă casa sau să o închirieze”. Problema aici este că folosim cuvântul cu un sens care nu există în dicţionar. „Alternativă” nu înseamnă variantă. Iată şi alte exemple greşite.

Mai citim pe internet: „Două alternative sănătoase pentru părinţi şi bebeluşi”. Ce vrea să spună acest titlu: „iată două variante, două soluţii sănătoase”. Perfect, numai că „alternativă” nu înseamnă „soluţie, variantă, posibilitate”, ci situaţia în care ai două posibilităţi, două soluţii de rezolvare.

Aceasta este definiţia din DEX: „posibilitatea de a alege între două soluţii, două situaţii care se exclud". Sau, sensul al doilea: "relaţie între două judecăţi, în care, dacă o judecată e adevărată, cealaltă e neapărat falsă". Deci „alternativa” este tocmai situația cu două variante de rezolvare. Nu este una dintre cele două variante de rezolvare.

Deci se spune corect: "Nu avem alternativă" într-o anumită situaţie. Şi asta ar însemna că nu avem de ales, nu e o situaţie cu două ieşiri sau două soluţii din care să alegem.

 

Etichete: Pe cuvant Ana Iorga
Citește mai multe din Educație
» Citește mai multe din Educație
TOP articole