Antena 3 CNN Actualitate Educație Pe cuvânt, cu Ana Iorga. Optusprezece, optisprezece sau optsprezece - care este forma corectă?

Pe cuvânt, cu Ana Iorga. Optusprezece, optisprezece sau optsprezece - care este forma corectă?

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 11:27 31 Mai 2017 Modificat la 11:27 31 Mai 2017

Ana Iorga a prezentat miercuri, la rubrica Pe cuvânt, cinci greșeli cele mai frecvente pe care le facem în privinţa numeralelor.

1. Numeralul cardinal „unu" se scrie fără -l final. Acest detaliu îl deosebeşte de pronumele nehotărât „unul". Aşa că voi spune corect: „Trei au rămas, UNU a plecat". Nu UNUL a plecat. Dar voi spune: „UNUL a rămas, celălalt a plecat.", atunci când avem un pronume nehotărât. Observaţi că în al doilea exemplu avem „unul" şi „celălalt", deci un context cu două pronume nehotărâte, iar în primul exemplu avem „trei" şi „unu". Deci numerele sunt aici importante ca informaţie, aşa că în acest context „unu" este numeral. 
Acum vă daţi seama că este greşit să spunem: „A cumpărat trei trandafiri, doi albi şi UNUL roşu". Contextul ne arată că avem de-a face cu numerale, aşa că forma corectă este „unu", nu „unul". 

2. Numeralul cardinal şi cel ordinal „doisprezece" şi „al doisprezecelea" trebuie folosite la feminin, atunci când se referă la substantive feminine. Aşadar vom spune: ora douăsprezece, nu doisprezece, douăsprezece mii, nu doisprezece mii şi clasa a douăsprezecea, nu a doisprezecea. La indicarea datei însă, normele actuale sunt mai relaxate, adică se acceptă şi forma de masculin: „douăsprezece mai" sau „doisprezece mai".

3. Numeralele „şaptesprezece" şi „optsprezece" se scriu şi se pronunţă în conformitate cu numeralele simple de la care sunt formate, fără alte vocale de sprijin. Deci nu spunem „şaptisprezece, optusprezece sau optisprezece". Simplu: Şapte-sprezece şi opt-sprezece. 

4. Cum indicăm corect prima zi a fiecărei luni? „Întâi Decembrie. Întâi Mai". Nu ”Unu Decembrie” sau ”Unu Mai”. Corect este să folosim numeralul ordinal, nu cel cardinal. 

5. În texte, numeralele se scriu cu cifre. Cu litere scriem adesea în documentele comerciale sau administrative, unde trebuie să apară fără echivoc o anumită sumă şi în litere. Regula spune însă că numeralele sub zece se scriu în general cu litere, iar cele peste zece, cu cifre, adică aşa: „A cumpărat 20 de romane şi trei manuale.". Se mai întâmplă însă la televizor să scriem cu cifre în titluri, de exemplu: „3 maşini avariate, 6 răniţi". Dacă ne raportăm la regulă, e greşit, însă redactorii fac adesea această alegere pentru a fi cât mai vizibil la lectură bilanţul unui accident, iar uneori şi din economie de spaţiu.

Citește mai multe din Educație
» Citește mai multe din Educație
TOP articole