Ana Iorga a vorbit vineri, la rubrica Pe cuvânt, despre o greşeală gravă de pronunţare. Dacă aveţi copii preşcolari sau în clasele primare, atenţie maximă! Pentru că cei mai mulţi vin din şcoală cu această deprindere greşită de pronunţare, care-i urmăreşte apoi toată viaţă. Că dacă aşa ai învăţat, aşa pronunţi.
EU merg la şcoală. EL desenează frumos. Aici e greşeala. V-aţi prins? Am pronunţat greşit pronumele personale: EU, EL.
Corect este să spunem IEU, IEL. Este una dintre regulile de bază de pronunţie în limba română. Ea se aplică doar câtorva cuvinte din fondul vechi al limbii. Litera E trebuie rostită IE la începutul pronumelor personale: ieu, iel, iei, iele.
Tot cu IE se rostesc şi formele verbului a fi: ieşti, ieste, ie. ieram, ierai, iera, ieraţi, ierau. Aşadar în toate aceste cuvinte este greşit să pronunţăm aşa cum scriem. Scriem EL ERA, cu ”e” iniţial, dar pronunţăm: iel iera.
Cu un i semivocalic se pronunţă şi pronumele personal IA şi demonstrativele feminine ACEIA, ACEIAŞI.
Cum s-ar putea explica această greşeală? Este un fenomen de hipercorectitudine. Nu cunoaştem regula şi greşim, tocmai pentru că încercăm să fim riguroşi, să pronunţăm exact cum se scrie. Or, aici nu este cazul, pentru că aceste cuvinte se pronunţă dintotdeauna cu un i semivocalic, prin tradiţie.
Aşa că nu ezitaţi să-i corectaţi pe cei mici dacă auziţi formele greşite. Pentru că mai târziu scapi foarte greu de EL şi de ERA.