Antena 3 CNN Actualitate Educație Pe cuvânt, cu Ana Iorga: Cum se conjugă corect verbele „a face” și „a bate”

Pe cuvânt, cu Ana Iorga: Cum se conjugă corect verbele „a face” și „a bate”

<1 minut de citit Publicat la 10:54 24 Mai 2017 Modificat la 10:54 24 Mai 2017

Ana Iorga a vorbit în rubrica „Pe cuvânt” despre conjugarea verbelor „a face” și „a bate”.  

Mulți au tendința greșită de a spune: „Făceți-mă să înțeleg”, „Nu vă mai băteți”. Variantele corecte: „Faceți-mă să înțeleg” sau „Nu vă mai bateți”.

E greșit să spunem, de asemenea, „Să făcem și noi ceva” sau „Când ne supărăm, ne bătem”. Variantele corecte: „Să facem și noi ceva” sau „Când ne supărăm, ne batem”.

Toate aceste confuzii se fac pentru că amestecăm două clase de verbe: Avem în română o serie de verbe care se termină în -ea: a tăcea, a părea, a plăcea, și o clasă de verbe care se termină în e: a face, a bate, a zice. La indicativ prezent, doar verbele terminate în - ea au alternanța a, ă în radical. Verbele din cealaltă categorie nu au această alternanță.

Mai multe aflați din rubrica „Pe cuvânt”.

Citește mai multe din Educație
» Citește mai multe din Educație
TOP articole