Antena 3 CNN Actualitate Educație Pe cuvânt, cu Ana Iorga: Cum scriem corect cuvintele străine

Pe cuvânt, cu Ana Iorga: Cum scriem corect cuvintele străine

<1 minut de citit Publicat la 16:56 13 Dec 2016 Modificat la 16:56 13 Dec 2016

Întrebarea zilei, propusă de Ana Iorga, la Pe cuvânt: cum scrie exit-poll-ul sau staff-ul de campanie? Cu cratimă sau fără cratimă la final?

„Conform DOOM, se scriu cu cratimă cuvintele străine a căror finală prezintă diferențe de scriere și pronunțare sau cuvintele a căror finală nu este una specifică celor din limba română”, spune Ana Iorga.

De pildă, vom scrie show-ul cu cratimă, pentru că există diferențe pe final între scriere și pronunțare. La fel și pentru bleu-ul sau party-ul. 

În schimb scriem fără cratimă cuvintele străine care se termină în litere ce fac parte din alfabetul limbii române și se pronunță la fel ca în limba română. De exemplu: trendul sau trenduri, boardul sau boarduri, clicul sau clicuri, gadgetul sau gadgeturile.

Ce ne facem atunci când dăm peste niște cuvinte care ne bagă în ceață?
Cum scriem mallul/mall-ul, stafful/staff-ul, exit-pollul/exit-poll-ul?

Ne lămurește Ana Iorga: „Păi, cum nu există pe final diferențe între scriere și pronunțare ar trebui să le scriem fără cratimă, dar finala este o secvență cu dublă consoană care nu este specifică limbii române, așadar ar trebui scrise cu cratimă. Totuși, DOOM-ul ne recomandă să scriem în acest caz fără cratimă: malluri și staffuri”.

 

Etichete: Ana Iorga Pe cuvant
Citește mai multe din Educație
» Citește mai multe din Educație
TOP articole