Știiți că nu m-am sfiit niciodată să vorbesc despre păcatele noastre, ale jurnaliștilor. Din contră chiar, profit de lecția de astăzi ca să vă mai arăt un clișeu bine înrădăcinat în discursul presei. Ați auzit sigur la știri: „Oaspeții s-au delectat cu mâncăruri tradiționale, preparate internaționale, dar și cu băuturi fine. Sau „oamenii au donat haine, încălțăminte, dar și rechizite”. Despre acel „dar și” este vorba. „Dar” marchează o relație adversativă, o opoziție adică între două informații și nu e deloc potrivit aici. Să vedem de ce îl folosim totuși.
Corect
E talentată, dar neatentă.
Vorbește cu mine, dar cam lent.
Știe, dar nu vrea să-mi spună
Acestea sunt niște exemple corecte, este o mică opoziție, un conflict între elementele puse în relație prin „dar”. Să vedem acum niște enunțuri corecte, cu gruparea „dar și”:
Corect
Ea cântă, dar și dansează excelent.
Are multă grijă de copii ei, dar și de mulți copii fără părinți.
Aici nu mai e o relație chiar de opoziție, „dar și marchează un adaos suplimentar, important. Atrage atenția asupra unui aspect neașteptat.
Nerecomandat
Haine, încălțăminte, alimente dar și recizite
Tocmai acest element de surpiză pe care îl marchează „dar și” a făcut ca acest tipar să se extindă și asupra unor enunțuri în care nu este nicio opoziție, niciun efect de surpriză. Normal în aceste cazuri este normal să spun „haine, încălțăminte, alimente și rechizite”. De ce facem asta? Prezentarea unei știri trebuie să atragă atenția, un live al unui reporter trebuie să trezească interesul. Contează mult felul în care știrea este prezentată iar acest dar și este o metodă de a creea spectaculosul, cu orice chip chiar și acolo unde el cam lipsește.
Nerecomandat
Mâncăruri tradiționale, preparate internaționale dar și băuturi fine
Este o simplă înșiruire, nimic spectaculos, este nevoie doar de un „și”. Adică, ceva cu adevărat neașteptat ar fi dacă aș avea informația că „oaspeții s-au delectat cu sarmale dar și cu insecte coapte în stil asiatic”. Aici, se justifică un dar și pentru că este o combinație surprinzătoare.