Antena 3 CNN Actualitate Educație Pe cuvânt, cu Ana Iorga. Care e legătură între „La mulţi ani” şi „Mulţumesc”

Pe cuvânt, cu Ana Iorga. Care e legătură între „La mulţi ani” şi „Mulţumesc”

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 11:30 02 Ian 2017 Modificat la 11:30 02 Ian 2017

La mulți ani! Este urarea pe care o adresăm şi o primim foarte des la început de an.

Dar ştiţi că ar putea exista o legătură între La mulţi ani şi Mulţumesc? Adică între urare şi verbul „a mulţumi" şi interjecţia „Mulţumesc". Cel puţin asta susţin unii lingvişti.

Chiar Dicţionarul explicativ al limbii române arată că verbul „a mulţumi", cu varianta regională „a mulţămi", ar veni din formula de urare La mulţi ani! Au propus această etimologie în dicţionarele lor Lazăr Şăineanu şi August Scriban, acum aproape un secol, dar nu sunt singurii.

Scriban susţine că „mulţămesc", o formă folosită mai degrabă în estul ţării, ar veni din „mulţănesc", iar această variantă intermediară ar veni de la urarea „La mulţi ani!". Asta înseamnă că atunci când mulţumim, când ne arătăm recunoştinţa, urăm de fapt acelui om să trăiască mulţi ani.

Nu toată lumea e de acord însă cu această teorie. Alexandru Ciorănescu, în Dicţionarul său etimologic, spune dimpotrivă că „a mulţumi" nu are cum să vină din „La mulţi ani!". Pentru că, susţine el, „mulţam" nu provine de la „mulţi ani", ci este o variantă dialectală a lui „mulţumesc". Iar „a mulţumi" ar fi un derivat de la „mulţime".

Citește mai multe din Educație
» Citește mai multe din Educație
TOP articole