Cine este Olivia Oprea, eleva de 15 ani care a cucerit lumea muzicii clasice la nivel internațional
Publicat acum 2 ore si 13 minute
''Florentina m-a întrebat dacă este corect să spui "foarte OK". Am răspuns pe scurt în scris, acum varianta pe larg. OK a intrat în limbajul tuturor, ca răspuns afirmativ, încuviinţare, înseamnă: da, foarte bine, în regulă, în ordine. Să vedem în ce tipare sintactice intră şi dacă putem avea grade de comparaţie.
OK este mai întâi un fel de adverb de afirmaţie: "- Duci tu bagajele? - OK!" Adică da, le iau eu, bine. Este cea mai frecventă utilizare. Să apară singur aşa ca: da, nu, bine, sigur.
OK mai poate fi şi adverb de mod. Să descrie acţiunea unui verb: "Oamenii s-au comportat OK cu nou-veniţii". Adică s-au comportat bine, politicos, civilizat, au fost binevoitori. Sau: "Înregistrarea se aude OK". Adică se aude bine, are o calitate bună a sunetului.
OK se mai poate folosi şi ca adjectiv invariabil dacă stă pe lângă un substantiv: "Profesorul e OK". E destul de vag sensul aici. Poate însemna că profesorul e bun, talentat, competent sau politicos, se poartă bine, e amabil, sau e permisiv, e de gaşcă, depinde de contextul discuţiei. Sau: "A cunoscut un avocat OK". La fel, competent, care îşi face treaba destul de bine. OK e de fapt un bine mediu în aceste exemple.
Acum dacă OK poate apărea ca adverb şi ca adjectiv, iar sensul lui este "bine", teoretic ar trebui să admită gradarea. Că poţi spune foarte OK după modelul lui foarte bine. Totuşi eu am ceva rezerve, nu sunt prea încântată de combinaţia asta română-engleză care sună artificial, aşa mi se pare. E ca şi cum ai spune: foarte safe în loc de foarte sigur, foarte funny în loc de foarte amuzant. "Condiţiile sunt foarte OK. Înregistrarea se aude foarte OK. Nu e atât de OK pe cât pare."
Dar aici cred că nu gradarea în sine e problema, ci faptul că abuzăm un pic de cuvântul în engleză, cu valori suplimentare, dincolo de cea principala, aceea de afirmaţie.
Cred că OK poate fi folosit cu aceste multe valori şi cu gradare într-un context mai relaxat de comunicare, în niciun caz într-un discurs care se vrea mai îngrijit. Pentru că e şi destul de vag: Ce înseamnă un film OK, ce înseamnă că un student scrie OK? E strălucit, e inspirat, e deştept, e talentat? Foarte OK, mai puţin OK nuanţează sigur gradul lui acest bun, bine, dar pare o formulă cu care vrem să expediem repede un enunţ.
Şi doar avem atâtea adverbe şi adjective exacte cu care am putea nuanţa comunicarea. Aşadar, nu gradarea e neapărat problema, ci apariţia lui OK în locul unor adjective şi adverbe româneşti'', a explicat Ana Iorga.