Antena 3 CNN Actualitate Pe cuvânt, cu Ana Iorga. Ce înseamnă, de fapt, cuvântul ”ciclon”?

Pe cuvânt, cu Ana Iorga. Ce înseamnă, de fapt, cuvântul ”ciclon”?

Ana Iorga
<1 minut de citit Publicat la 12:41 21 Iun 2021 Modificat la 12:41 21 Iun 2021

Ne uităm în DEX să vedem ce înseamnă exact ciclon.

Primul sens: Furtună puternică, implicând deplasarea aerului în vârtejuri, însoțită de ploi torențiale și de descărcări electrice, un fenomen specific regiunilor tropicale; uragan, taifun.

Sensul 2: Aparat pentru separarea particulelor materiale dintr-un gaz prin efectul forței centrifuge.

Primul sens este cel care se actualizează acum în știrile despre vreme. Ciclonul este o furtună, ca un vârtej, însoțită de ploi torențiale. Tot din DEX aflăm că substantivul vine din franceză, de la cyclone. La originea cuvântului e un termen grecesc, pe care îl menționează dicționarele franțuzești. Ciclon vine de la un cuvânt grecesc care înseamnă "cerc".

Foarte interesant este traseul semantic al cuvântului. Cuvântul care desemnează cercul a ajuns să numească un fenomen atmosferic care antrenează deplasarea aerului în vârtejuri, adică într-o mișcare de rotație, circulară, în formă de coloană.

În germană cuvântul e asemănător, Zyklon. 

Etichete: Pe cuvant Ana Iorga
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole