Antena 3 CNN Economic Pe ce au dat românii 180 de milioane de euro de Black Friday. Aur și 47 de tone de carne de porc, în top

Pe ce au dat românii 180 de milioane de euro de Black Friday. Aur și 47 de tone de carne de porc, în top

Claudia Popovici
2 minute de citit Publicat la 17:08 09 Noi 2024 Modificat la 11:17 10 Noi 2024

Românii au cumpărat de Black Friday produse în valoare de aproape 180 de milioane de euro într-o singură zi, arată datele unui retailer online. În topul cumpărăturilor sunt kilograme de aur și tone de carne de porc, scrie Agerpres. 

Cea mai variată comandă a avut valoarea de 17.000 lei şi a cuprins 53 de produse din ofertele celor mai cunoscute magazine online şi a sellerilor din Marketplace din categorii precum mobilă, electrocasnice mici, articole sportive, produse pentru gătit, electronice mari, produse pentru casă.

Pe parcusul zilei, mai mult de 12.600 de comercianţi din Marketplace prezenţi cu oferte în Black Friday au vândut peste 798.000 de produse, iar evenimentul continuă. Potrivit datelor, peste 83% dintre comenzile plasate până la ora 19:30 au fost efectuate cu livrare la easybox în localităţile în care serviciul este disponibil.

„Varietatea mare de produse şi preţurile foarte bune au făcut ca interesul pentru Black Friday să depăşească toate aşteptările. Clienţii au adăugat în coşul de cumpărături, în medie, 4,9 produse din mai multe categorii, de la electrocasnice mici, la produse pentru casă, cosmetice, băcănie sau hrană pentru animale", a declarat CEO eMag.  

Principalele categorii comandate până la ora 19:30 au fost: 93.000 de produse fashion & sport; 519.000 de produse cosmetice, suplimente şi îngrijire personală; 620.000 de băuturi, băcănie, hrană pentru animale şi curăţenie; 344.000 de jucării şi articole pentru copii; 122.000 de laptopuri, IT, birotică, papetărie şi cărţi; 87.000 de tv, audio-video şi gaming; 150.000 de telefoane, tablete, wearables şi căşti; 146.000 de electrocasnice mici; 178.000 de produse de mobilă şi casă.

Pe ce au dat romanii 180 de milioane de euro de Black Friday. Aur și 47 de tone de carne de porc, în top

Printre produsele speciale vândute până la ora 19:30 se numără: 6,1 kg de aur; 17 autoturisme; 47 tone de carne de porc şi mezeluri; 2.000 de nopţi de cazare; 3.500 de vouchere de avion; 2.000 de pachete de sănătate.

În acelaşi timp, 73,35% dintre comenzi au fost achitate cu cardul online, iar aproape 24% dintre vânzări a fost achitate prin My Wallet sau prin multiplele soluţii de creditare disponibile la magazinele online. 

De asemenea, opt din zece comenzi (81%) au fost plasate la locker în localităţile în care serviciul este disponibil, în timp ce printre produsele speciale comandate anul acesta s-au aflat: 2.500 de nopţi de cazare, 4.000 vouchere de bilete de avion, 19 automobile, dar şi 53 de tone de carne de porc şi 2.300 de servicii de sănătate.

În topul categoriilor de produse comandate se regăsesc: Produse cosmetice, suplimente şi îngrijire personală (615.000), Băuturi, băcănie, hrană pentru animale şi curăţenie (706.000), Jucării şi articole pentru copii (399.000), Laptopuri, IT, birotică şi papetărie (144.000), TV, audio-video, gaming şi cărţi (98.000), Electrocasnice mici (162.000), Fashion şi sport (113.000) şi Mobilă & casă (210.000).


Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole