Antena 3 CNN Actualitate Oameni controlați cu termometrul de paznici, la intrarea în magazine: 'Ești tratat ca un animal!'

Oameni controlați cu termometrul de paznici, la intrarea în magazine: 'Ești tratat ca un animal!'

2 minute de citit Publicat la 17:50 17 Mai 2020 Modificat la 17:50 17 Mai 2020

"Cea mai umilitoare situație în care poți să te afli în aceste zile este să îndrăznești să intri (n.r. în magazine). Ești tratat ca un animal. Repet, ca un animal. Te așezi frumos la rând și aștepți ca paznicul sau, mă rog, gardianul, să își măsoare temperatura. Pe bune?

Lăsăm la o parte faptul că măsurarea temperaturii este un act medical pentru care trebuie să îți dai consimțământul și care trebuie efectuat de cadre medicale.

Pe 14 mai, adică fix cu două zile în urmă, când ne aflam încă în stare de urgenă, în aceste supermarketuri erau fix cam același număr de persoane și puteai să intrei fără ca cineva să-ți măsoare temepratura. Când, vorba aia, riscul era mare, acum în stare de alertă te trezești bruscat de nenea ditamai gardianul înarmat cu un pistol pe care ți-l îndreaptă către tâmplă, îți măsoară temperatura, fără ca măcar să îți ceară permisiunea. De ce? Pentru că poate!

Pentru că turma stă frumos la coadă să i se măsoare temperatura, iar dacă ieși din rând și refuzi ești bruscată și dată afară. Dacă nu-ți convine e fix treaba ta. Pe bune?

Păi unde este respectul față de client, clientul ăla care în starea de urgență ți-a golit rafturile, clientul ăla care a cumpărat indiferent de preț? Acum nu mai ai nevoie de el și îl tratezi ca pe un animal, pui paznicul să îi măsoare temperatura? Montează o termocameră care să măsoare temperatura neinvaziv, nu că aș fi de acordcu asta, dar ce nu știi nu te deranjează.

Și mai e ceva, dacă ai, din diferite alte cauze 37,4 grade, ai dat de naiba. Păi temperatură mai nou ai doar din cauză de Covid?

Vine canicula îndată, când omul e la limita insolației. V-ați gândit ce temperatură are un om care umblă toată ziua prin caniculă până îi fierbe sângele în vene muncind?

Sau apar tot felul de viroze și răceli din cauza aerului condiționat, un abces dentar sau atâtea alte cauze pentru care temperatura corpului uman e mai mare de 37,3 grade. Pe bune?

Păi, fratele meu, ne împărțiți acum ca în filmele postapocaliptie? Care e diferența între legile care interzic accesul în anumite zone sau orice incintă pe criterii de rasă, naționalitate sau origine socială, să zicem, și cele care îți interzic să-ți cumperi alimente sau să mergi la serviciu pentru că te-a bătut soarele în cap sau te-a luat de sinusuri aerul condiționat și ți-a crescut puțin temperatura pe care, să ne înțelegem, ți-o măsoară paznicul?

Dar na, ce să zic, dacă eu sunt printre puținii care se revoltă, ne merităm soarta de turmă fără drept de opinie, de fapt fără niciun frept, decât acela de a fi turma", a scris Elena Plesca într-o postare pe Facebook ce a fost distribuită de aproape o mie de persoane.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole